S-a terminat. Acum, unele lucruri pot fi spuse fara a atrage valuri de injuraturi sau teorii stupide. Vorba lui: “In campania electorala, daca spui adevarul, iti bati joc de el“.

M-am bucurat, in seara asta, citind marturisirea unui om drag mie, aflat acum departe. Vreau sa-i impartasesc gandurile, cu voi. Nu cu toti. Doar cu cei care inteleg si vor intelege cu adevarat care e talcul povestii.

Pentru ca ipocrizia si falsitatea dor. Pentru ca lucrurile (si oamenii) nu sunt mereu asa cum vor sa para si, din fericire, iata, chiar dupa ani buni, adevarul iese, timid, la suprafata.

Chiar daca (poate) nu mai conteaza acum. Decat pentru putini. Pentru cei care, uneori, ajunsi acasa noaptea tarziu, privesc in oglinda si le e mai la indemana sa priveasca in podea. Cu speranta ca va trece.

Ei, bine, iata: nu trece.

E o poveste cu moguli buni, care vine imediat dupa ziua in care mogulii rai au fost invinsi.

O  poveste care completeaza o alta poveste, la fel de frumosa, trista si adevarata. E o istorisire cu un GM (atentie, nu cu un mogul), cu o televiziune echidistanta, cu un etaj 6 unde se faceau sedinte de strategie pentru un candidat cu potential.

Amintiri cu repetitii tv in studiouri profesioniste si cu sedinte foto electorale, facute de aceiasi oameni care, ziua, imortalizau vedete Playboy.

De fapt, e povestea Romaniei reale, din spatele ecranului colorat.

Cititi. Si veti intelege.