Pasari albastre, coioti geniali si oportunitati care se inventeaza

Daca aceasta cronica de carte ar fi limitata la un tweet, adica 140 de caractere, ar trebui sa se termine in 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1… Si atat. Nu am mai apucat sa scriu „cuvinte”.

Poate o idee de genul „sa facem o retea sociala unde sa ii fortam pe oameni sa fie creativi limitandu-le spatiul de exprimare” sa schimbe lumea? Probabil ca nu. Insa, cu siguranta, poate sa o influenteze iar Twitter joaca un rol fundamental in istoria comunicarii prin tehnologie. Povestea din spatele proiectului e demna de citit intr-un weekend.

De ce 140 de caractere (litere + spatii)? Raspunsul, pe scurt – cum altfel? -, ar fi… ca sa nu fie chiar 160 de caractere (cat un SMS standard) si nici 255 (cate incap in cititoarele de feed RSS). Suna aproape a gluma.

O urma de logica exista dar nimic nu e fundamentat serios. Intuitie. Hazard. Sansa. Cateva dintre cuvintele cheie ale istoriei Twitter.

Senzatia pe care o ai dupa lectura cartii lui Christopher Isaac Stone, adica Biz Stone – co-fondator Twitter, aparuta recent si in limba romana, la editura Publica, este ca tocmai l-ai „cunoscut” pe unul dintre cei mai norocosi oameni din lume.

Nu genul câștigătorului la loterie ci, in varianta “Made in Silicon Valley, USA”, un tip extrem de comunicativ, inteligent si, uneori, chiar viclean. Dar care putea ramane toata viata un falit cu scoala neterminata.

Asta daca nu ar fi avut, in ordinea asta: noroc, curaj si o idee. O idee potrivita, la momentul potrivit, in compania unor oameni potriviti, in locul potrivit.

Cartea “Ce mi-a soptit o vrabiuta: Confesiunile unei minti creative” (titlul original “Things a Little Bird Told Me: Confessions of the Creative Mind”) are, probabil, titlul potrivit din punct de vedere comercial, insa nu tocmai corect din punct de vedere jurnalistic.

Pentru ca personajul care i-a soptit un lucru esential lui Stone nu a fost o mica pasare albastra ci coiotul maroniu din seria de desene animate Bugs Bunny (si a lui carte de vizita pe care scria, simplu si modest: “Wile E. Coyote, Geniu”).

Sa il lasam pe Stone sa explice:

“Recomandandu-se genial prin cartea lui de vizita, coiotul sintetizeaza spiritul antreprenorial din Silicon Valley. Cand iti faci o companie, uneori n-ai nimic in afara unei idei. Iar alteori nu ai nici ideea – doar convingerea suprema ca intr-o zi vei avea o idee. Trebuie sa incepi de undeva, asa ca te declari antreprenor la fel cum Willie E. s-a declarat geniu. Apoi iti faci o carte de vizita si iti atribui titlul de Fondator si CEO”.

Pe scurt, starea de spirit e cea care poate sa faca diferenta dintre un esec rasunator si un succes fulminant. O filosofie de viata (si motto, chiar) cu care autorul si-a lansat blogul care l-a adus apoi la Google, ca angajat in proiectul Blogger si, ulterior, la Twitter ca si co-fondator.

In primele 120 de pagini ale cartii am facut multe sublinieri (ultima parte aluneca un pic spre “politics”). Dar avem parte de un inceput dens, care contine multe fraze si situatii memorabile (se simte ca prima parte a fost “rumegata” iar ultimele 100 de pagini “s-au scris singure”, probabil sub apasarea vreunui termen de predare).

La un moment dat, Biz – care face dese referiri la viata lui din liceu, de altfel singura scoala pe care a terminat-o… – isi da seama ca sansa de a deveni cel mai bun la un sport e sa fondeze o echipa pentru un joc care nu exista inca. Cu lectia atasata: oportunitatile care nu exista, pot fi fabricate.

 “Daca tu esti cel care creeaza oportunitatea, vei fi primul in masura sa profite de ea!”, constata Biz Stone, intelept.

 Un alt adevar frumos e legat de un ingredient esential al succesului, mai ales in industria “noastra” (digital, comunicare, tehnologie). E ceea ce Stone numeste “investitia emotionala”:

“Daca nu iubesti ce construiesti, daca nu esti un consumator avid al produsului pe care-l creezi, atunci cel mai probabil vei esua, chiar daca faci toate celelalte lucruri bine […] Bucuria inventiei, fluxul firesc al ideilor bune si rele, convingerea ca ceea ce faci este semnificativ seamana un pic cu a fi indragostit”.

In concluzie, o lectura interesanta – mai ales pentru mine, cata vreme lucrez in aceeasi industrie si am exact varsta lui Biz Stone. Lucru care ma face sa realizez acum (dupa aproape 30 de tweet-uri scrise aici – adica enorm de mult, dupa noile standarde ale lumii digitale) ca ar fi cazul sa ma opresc din a emite opinii.

Uitati tot ce am scris si descoperiti singuri in carte o sumedenie de ganduri si idei care merita retinute.

[Text scris pentru revista CARIERE]