Grupurile media trec, rand pe rand, la masuri pentru limitarea efectelor devastatoare ale crizei. Cateva din aceste masuri sunt redate, succint, la finalul unui articol din Adevarul.
Semnele crizei apar si se accentueaza. In fiecare zi. Chiar si in cazul grupurilor multinationale. Un exemplu cu „iz” romanesc, aici. Din pacate (mark my words): este doar inceputul. Ce cred despre efectele crizei in media romaneasca am mai scris. De exemplu, aici. Sau aici.
Astazi o sa ma refer, insa, la altceva. La criza de sub criza, la criza nevazuta si care nu e o criza noua. Dar e o criza care, acum, se va accentua: e vorba de incapacitatea unor oameni (inteligenti, altfel… si care fac aceste grupuri sa functioneze) de a intelege niste mecanisme economice simple.
Criza risca sa fie dublata (sau triplata), astfel, de faptul ca acestor oameni (mai ales, jurnalisti speriati de cifre mari, care nu scriu despre business) le lipsesc informatii care sa le ofere „the big picture”. Pentru inceput, un film ajutator 🙂
Ok. Trecand iar in registrul serios, „m-a apucat” sa scriu asta in urma unor reactii aparute pe diverse bloguri si, din nefericire, preluate cu voiosie de unii colegi. Pe scurt, reactia poate fi sintetizata intr-o fraza pe care, fara sa vreau, am auzit-o chiar intr-o redactie Realitatea-Catavencu: „Bine ca Stanca baga 600 de mii de euro in MONEY.ro si noua ne taie astia salariile…”.
De unde aceasta tampenie?
Intamplator, anuntul ca am lansat portalul MONEY.ro a coincis cu cel legat de masurile anti-criza la care am fost nevoiti sa recurgem saptamana trecuta. Nu intamplator, pentru ca am vrut sa subliniez seriozitatea proiectului, intrebat fiind am raspuns, deschis, ca investitia in MONEY.ro la nivel anual este in jurul a 600.000 euro.
Prieteni: e vorba de 600.000 euro unde sunt prinse toate cheltuielile anuale, de la salarii, la promovare, dezvoltare platforma web (www.MONEY.ro), video (www.MONEYWEBTV.ro), mobil (mobil.MONEY.ro), aplicatii diverse (www.MONEY.ro/Newsline) si multe altele.
Sa ne oprim doar la salarii. Pai ia impartiti 600.000 la 12 luni. Vor rezulta, in medie 50.000 euro pe luna. Pentru un portal ca MONEY.ro e nevoie de cel putin 25-30 de oameni. Pai doar salariile (brute, adica la ce se ia „in mana” se adauga o gramada de taxe) se pot ridica, lejer, la peste 30.000 euro lunar. In grupul Realitatea-Catavencu lucreaza aproape 2.000 de oameni. Faceti o socoteala simpla si veti realiza cate salarii si pentru cat timp se puteau da din astia 600.000 de euro, la nivelul vechi. Veti vedea ca nu ajungeau nici macar pentru o parte din volumul de salarii dintr-o luna.
(Ignor, cu buna stiinta, faptul ca MONEY.ro – alaturi de REALITATEA.NET – sunt prioritati strategice zero pentru grup si ma rezum la un calcul simplu, pe intelesul tuturor).
Asadar, prieteni, inainte de a vorbi, analizati „the big picture”. Chiar daca, la limita, nu e (numai) vina voastra. Tine insa tot de provincialismul abordarii business-ului de media care, inca, mai bantuie in Romania: toate redactiile „mari”, de afara, sunt tinute la curent in mod constant vis-a-vis de situatia economica a produselor pentru care lucreaza.
Asa ar fi normal sa se intample si in Romania. De ce nu se intampla? Pentru ca, in secunda doi, cifrele ar aparea pe toate blogurile. Chestiune care tine de o alta „buba” grava, si anume de cultura de companie si altele. Despre care vom vorbi alta data.
Pana atunci, fie-ne criza usoara…
dragos
Jul 04, 2009 @ 20:56:07
Clarificarile au sens, normal. Insa era la fel de normal sa apara comentarii din astea, e un exemplu clasic in care piarul se intoarce impotriva voastra 🙂 Si nu e singurul exemplu… 😀
In fine, ce te faceai daca n-aveai blog? Mai dadeai un comunicat de presa in care ii puneai sa imparta 600 de mii la 12? 🙂
dStanca
Jul 04, 2009 @ 21:05:13
@dragos: daca nu aveam blog, avand in vedere ca am alergie la prostie si ignoranta, riscam sa apar pe youtube batand un angajat (al altei divizii):) serios vb, nu stiu la care pr te referi. am lansat un portal. ce era sa fac? sa nu anuntz? iar cu suma, mi se pare sanatos sa fiu transparent si sa spun “da, dom’ne, atat am investit” (nu m-am trezit vorbind, am raspuns unui ziarist din alt grup..). si nici macar nu am investit atat, atat e bugetat sa investim pana pe final an, dar astea sunt deja subtilitati.
Stefan
Jul 05, 2009 @ 11:35:03
Argumentatia e onesta, investitia de bun simt. Cultura de companie se construieste si prin informari periodice de acest gen. Oamenii nu pot fi invinuiti acum. Ani de zile au “functionat” in medii opace, in care li se intamplau (sau nu) lucruri pe care nu si le explicau. Succes.
dStanca
Jul 05, 2009 @ 11:56:35
@Stefan: Asa e, partial. Se intampla adesea insa ca oamenii sa nu citeasca informarile care li se trimit, mass-mailurile iar, de exemplu, Intranetul Realitatea-Catavencu, care e un proiect complex, e accesat zilnic extrem de putin raportat la nr de angajati. Asta e. Vina e comuna si problema e rezolvabila.
Scrisoare (de fapt, e-mail) de la un prieten dezamagit | Pagina lui Dragos Stanca
Jul 12, 2009 @ 01:52:56
[…] inca, nici o treime cheltuiti, ca era vorba de valoarea investitiei, per total) i-am raspuns deja, uite aici, desi nu merita niciun raspuns. […]
… că la scurt timp după lansare money.ro au reclame enervante. Şi un test de cultură generală la Realitatea TV « Am Aflat Azi
Jul 19, 2009 @ 16:35:53
[…] pe prima pagină a money.ro reuşesc doar să mă enervez. Mult succes în […]