Spune si Tu e un proiect interesant, cu finantare notabila (are inclusiv spoturi TV). Campania este asumata de INCOR  o jucarie patronata de Emil Constantinescu.

Actualizare: Fostul presedinte al Romaniei si-a declarat deschis sprijinul pentru Crin Antonescu si a oferit si detalii suplimentare pentru REALITATEA.NET

spunesitu

Ideea e buna, chiar daca nu foarte originala, un soi combinatie intre Martor Ocular si alte campanii mai vechi de tip Umilit in Romania de la Realitatea TV sau Protectia Ascultatorului de la Radio Guerrilla.

De urmarit este altceva: care va fi finalitatea campaniei si, mai ales, cine va capitaliza public (politic?) eventualul ei succes.

“Firele” duc la Crin Antonescu, via Emil Constantinescu, sub bagheta lui Dinu Patriciu.

Mecanismul e simplu: cu un mesaj general si populist, lumea este indemnata sa trimita “marfa” in site:

“Pentru ca sunt atatea lucruri care te deranjeaza. In jurul tau, in orasul tau, in tara.  Pentru ca aici te asculta cineva. Noi, cei care, la randul nostru, ne-am saturat. De nesimtire, de delas2are, de coruptie, de neputinta, de mizerie, de saracie. Pentru ca incercam sa facem ceva. Si vom aduce oameni care te pot ajuta cu sfaturi, consultatii, indrumari. Nu mai ai niciun motiv sa taci.”

Din ce am aflat din curiozitate, din cateva sms-uri, combinatia din spatele proiectului “Spune si Tu”, pare foarte interesanta: Emil Constantinescu este “scos in fata”, site-ul este realizat cu consilierea unor cunoscuti oameni de online, iar campania este gandita de Odissey Communication, companie detinuta in proportie de 80% de Dinu Patriciu.

“Firele” par sa duca, asadar, la o campanie virala neconventionala pentru candidatul PNL, Crin Antonescu, sustinut – chiar daca, mai nou, nu explicit – de acelasi Patriciu.

Ce cauta Emil Constantinescu in “filmul” asta, vom vedea… Probabil, cu ajutorul jurnalistilor care vor merge (?) pe firul informatiei.

Partea ok: se inoveaza si in comunicarea politica virala neconventionala, ceea ce, pentru new media, e un lucru bun.

Si inca o precizare necesara: fiind o campanie de teasing, e firesc sa nu fie facute publice informatii in clar. Nimic “ocult”, asadar. Doar interesant.