Despre esec si alti demoni

Ok. Vreti sa vorbim despre succes? Ma voi rezuma la ingredientul sau esential: esecul.

Gustul amar al buzei frante sub greutatea dintilor care musca pana dincolo de carne si de durere. Gandul apasator, datator de fluturi in stomac (sunt tot fluturii “aia”, cred ca-s din aceeasi specie). Vocea enervanta care suna obsesiv, din tine: “Fuck it! Sunt un bou!“.

Am umplut spatii goale, am scuipat cuvinte-n microfon, am aruncat litere pe hartie, am mimat grimase in fata camerelor, am aranjat pixeli in fraze si imagini. M-am jucat cu destine in excel, am luat decizii cu ochii pierduti in power point.

Am riscat totul pentru visele altora, despre care m-am mintit ca sunt si-ale mele.

Am facut complicate figuri de balet pe sfoara subtire care leaga interesele patronilor de cele ale clientilor, intr-un dans mortal, in echilibru fragil fata de ceea ce se cheama (sau se chema?) “jurnalism” si “deontologie”.

Le-am facut pe toate in astia 15 ani de media, jucand in toate echipele: de la jurnalist-moralist, la sef de proiect – nu mai stiu, fara sa numar, cate am lansat direct sau indirect si nici cate mai traiesc sau macar exista azi (evit numaratoarea).

Am trecut prin toate, pana la “om de business” angrenat intr-un grup media mereu-lider-in-ceva, dispus “compromisurilor necesare” de care te impiedici la tot pasul pe axa bani-influenta-putere.

Am fost “omul lui X”. Apoi, “omul lui Y”. Si-am sfarsit prin a fi “omul lui Z”. Intre “Z” si mine insumi am adaugat, apoi, semnul egal. Si mi-am rezolvat cea mai importanta ecuatie.

Cu suficiente greseli facute si invatate deja, am devenit antreprenor: mai sarac in bani cash veniti ca simbrie dar, cu siguranta, infinit mai liber. Si, deci, mai implinit.

Nu implinit. Mai implinit.

Pe tot acest drum am facut greseli. Multe. De fiecare data. Greseli pe care le regret dar care ma si bucura, pentru ca mi-au dat voie sa le aflu gustul infect, pe care sa nu-l mai las sa-mi ajunga niciodata-n gura.

Am angrenat oameni in proiecte absurde – si doar lor trebuie sa le cer iertare, daca le-am dat viata peste cap si n-a iesit asa cum am fi vrut. Si eu, si ei.

M-am lasat sedus de cuvinte hazardate ale vizionarilor pe banii altora sau ale jucatorilor de business-poker. Dar, din fiecare esec, am invatat cate ceva. Si am numarat, in permanenta, daca socoteala success minus esec are un rezultat pozitiv.

Nu sunt eu in masura sa spun daca da cu “plus” sau “minus“. Pot doar sa sper in varianta “a”.

Nu cred in oamenii care fura intelepciunea altora din cuvinte copy/paste. Insa un gand al lui George Bernard Shaw – pe care putea sa il aiba si alt George (Becali), ca tot bun mi se parea – m-a urmarit o vreme:

“Oamenii rezonabili se adapteaza lumii in care traiesc, oamenii nerezonabili incearca sa adapteze lumea la ei. De aceea, orice progres se datoreaza oamenilor nerezonabili”.

Despre asta e vorba, in final. Cine se straduieste sa ramana rezonabil, nu va gresi. Dar nici nu isi va marca propriul destin si, cu atat mai putin, destinul altora.

Poate in prea multe cuvinte si spatii albe, textul meu despre antreprenoriat si despre succes (asa cum mi s-a cerut) are cateva ganduri simple. Simple dar, uneori, greu de acceptat: nu va temeti sa cunoasteti oameni, sa ganditi altfel decat turma, sa vindeti si sa va vindeti.

Si, mai ales, nu va temeti sa gresiti.

Temeti-va sa nu incercati.

Temeti-va sa ramaneti inghetati in proiect, incremeniti in mediocritatea cu care ne nastem, ca victime sigure ale monstrilor Asa-se-face, Asa-se-cade, Asa-trebuie.

Dincolo de rezonabilul ucigator, poate sta o idee care sa ridice capul din praful romanesc, care sa isi ia zborul si sa urce sus, foarte sus… pana-i va rade-n nas planetei.

Sau poate gresesc.

Din nou.

Text scris pentru revista ELLE MAN din luna aprilie, 2012