S-a spus despre Facebook că stimulează narcisismul, că sporeşte anxietăţile şi că provoacă dependenţă. Sunt trei dintre concluziile oferite de studii, dar parcă ne-am dori să înţelegem mai mult. Şi mai ce?

[Guest post by Mihnea Maruta | Also available in English]

Ce se întâmplă cu vieţile noastre de când petrecem ore întregi pe Facebook? Cum ni se schimbă raporturile cu lumea, cum o influenţăm şi cum ne modifică? Ce relaţie e între Facebook şi realitate?

Iată câteva începuturi de idei.

1. Pe Facebook, fiecare om e în mijlocul lumii. Ieşirea din propriul spaţiu intim, dezvăluirea de sine şi păşirea în această arenă planetară aprind luminile scenelor personale, fie ele mai strălucitoare sau mai palide, transformând lumea într-un teatru uniform, prin unirea scenei cu lojile şi a culiselor cu stalul. Suntem toţi, simultan, atât actori, din ce în ce mai înfometaţi după aplauze, cât şi spectatori, tot mai plictisiţi, tot mai pretenţioşi şi mai critici.

2. Prin intermediul Facebook, vieţile ni se compactează. Nu doar că, postând, punem cap la cap momente şi senzaţii pe care le considerăm relevante (iar majoritatea nu sunt!), dar, descoperind şi redescoperind persoane, înviem trecuturi pe care altfel le-am fi lăsat să se îndepărteze şi anulăm folositoare spaţii de respiro. Când ne gândim la propria viaţă, aproape tot ce am trăit s-a estompat. Dar Facebook deschide uşi spre acele spaţii blurate şi, ca-n poveşti, dincolo de acele uşi ne aşteaptă vechi oglinzi care, deseori, e mai bine să rămână acoperite.

3. Datorită Facebook, te regăseşti în străini. Câţi dintre noi n-am fost surprinşi constatând că rezonăm mai frecvent cu ideile sau cu sentimentele unor necunoscuţi decât cu ale celor apropiaţi? Asta e o şansă, dar şi o ameninţare a stabilităţii individuale. Prietenia pe Facebook e iluzia pe care păşim, ca pe sârmă, încrezători că dedesubt e instalată o plasă de siguranţă. Iar dedesubt e “doar” realitatea.

4. À propos: Facebook e o reţea de ventuze aruncată peste realitate, un sistem de senzori care transmit informaţii despre toate punctele de contact. Pentru fiecare utilizator, dar mai ales pentru deţinătorii săi, Facebook se adaugă simţurilor şi raţiunii, e un nou filtru prin care lumea e accesată, asimilată şi controlată. Facebook e o biografie suprapusă peste cea trăită, o mască stilizată, un crochiu apăsat, ca o a patra dimensiune care, în loc să le potenţeze, le ascunde pe cele trei deja cunoscute.

5. Intrând pe Facebook, alegi să fii urmărit. Pe lângă sensul de a capta atenţia şi de a avea un soi de public cert, a fi urmărit mai înseamnă că eşti o pradă. Rude, prieteni, cunoscuţi, vecini, alături de concurenţi, duşmani şi totalmente necunoscuţi îţi sunt, sau îţi pot deveni, prădători. Se vânează orice: fericire, prostie, îndoială, succese, frici şi greşeli. Trecem de la unul la altul şi, cu atenţia tinzând la zero, ciupim frânturi de viaţă şi ne peticim reciproc. Omenirea se concentrează asupra ei înseşi ca-ntr-o implozie anunţată.

[Sursa caricatura: The New Yorker]

 

⋅ Uncategorized ⋅ 2 comments