Prabusirea zborului Malaysia Airlines MH17 e o tragedie atat de profunda incat cu greu poate fi cuprinsa in cuvinte. E extrem de trist ce se intampla, insa, si dupa. In media, politica si nu numai.

Nu vreau sa transform acest blog intr-un loc cu pareri despre orice si, deci, despre nimic. Nu ma pricep nici la aviatie civila sau militara, nici la geo-politica si nu am nici suficiente date despre conflictul Rusia – Ucraina ca sa ma pronunt ca un expert. Prefer sa citesc si sa ma informez din surse credibile si avizate.

Ce e insa foarte clar este ca aceasta drama scoate la iveala mizeria umana in cele mai profunde si neasteptate infatisari. Si se manifesta inclusiv in industria in care activez eu, adica in digital (marketing & media).

Pe scurt: cat de jos te poate aduce – din punct de verere uman  – presiunea exercitata de un client, ca agentie de performance marketing, incat sa ajungi sa folosesti in campaniile de search cuvinte cheie care sa exploateze interesul legitim si cautarile pe acest subiect?

Ce fel de om sau companie poti sa fii sa “rezervi” pagini Facebook cu numele victimelor accidentului ca sa faci rost de fani?

Cat de disperat dupa click-uri si afisari (sau doar dupa atentie) sa fii sa postezi zeci de clipuri pe YouTube care pretind ca surprind prabusirea dar care nu au, de fapt, nicio legatura cu tragedia?

Cat de infometat sa fii ca publisher incat sa aplici tehnici de tip clickbait mintind publicul cu titluri tip “Incredibil! Inca un avion de pasageri a fost doborat!” – facand referire la articole de acum zeci de ani si cu o legatura atat de vaga cu subiectul in discutie incat, practic, aceasta nu exista?

Evident, e doar o insiruire de intrebari retorice. Cu un titlu pe masura, din aceeasi categorie.