Alexandra Svet (30 de ani), o tanără care detine compania Phoenix Relocation, a lansat pe Facebook un manifest interesant:  “Şi tu, şi eu, cunoaştem cel puţin cinci oameni inteligenţi care ne-ar putea reprezenta mai bine in Parlamentul European decat EBA sau Becali”.

alexandra svet

Miscare de PR (pentru cine, vom vedea) sau entuziasm dezinteresat? Nu conteaza, demersul e interesant oricum. Alexandra (foto) are deja peste 3.500 de sustinatori, printre care nume importante.

>> VIDEO: Alexandra Svet, invitata la The Money Channel, in emisiunea lui Radu Soviani

De exemplu,  Camelia Şucu, proprietar Class Mob, care o sustine pe Facebook: “Ne-am simţit inutili, neputincioşi, tampiţi. Nu mai avem sistem de referinţă. Valorile au fost uitate. Ne lipseşte determinarea. Ar fi cazul să uităm de sintagme precum lasă că ne descurcăm cumva, se poate şi aşa.

Iar Alexandra Svet nu se lasa mai prejos: “Suntem blocaţi, inerţi, paralizaţi privind la două Romanii: Romania LOR – hoţii, corupţii, agramaţii, tupeiştii şi Romania NOASTRĂ – a oamenilor cinstiţi, muncitori, pregătiţi, integri, capabili, tineri şi deştepţi”.

Cei cinci oameni pe care ii recomanda Alexandra sunt nume cunoscute in business, media si in arta:

lista alexandrei

 Se va transforma demersul tinerei femei de business intr-o miscare grassroots ? Sau va muri urgent, ca mai toate ideile pornite cu entuziasm, care se „ofilesc”, apoi, pe parcurs?

business standard p1

Deocamdata, a ajuns pe prima pagina a cotidianului de afaceri Business Standard de maine (facsimil), intr-un material semnat de Dana Dobre si Lucian Davidescu. Nu e rau deloc, pentru inceput…

In plus, dupa cum se vede cu ochiul liber, pare sa aiba calitatile necesare sa atraga atentia asupra sa: tanar antreprenor, femeie, cu relatii interesante si sex-appeal (sa nu fim ipocriti, zic – conteaza si asta). Arata un pic mai bine decat Basescu sau Geoana – ce parere aveti? 🙂

Oricum, de pierdut nu are ce pierde: din contra. Si daca a facut-o doar pentru publicitate sau daca nu a fost ideea ei (o teorie a conspiratiei, ceva?)… tot e o miscare buna.  

Eh, sa speram, totusi, ca e entuziasm dezinteresat 😉  Will see!

Actualizari:

>> Articolul integral din Business Standard, aici

>> Interesant, ideile de baza din protestul Alexandrei circula de aproape 2 luni pe diverse mailuri (in unele cazuri, semnat de altcineva – am primit un forward de la un e-mail semnat de Carmen Camelia Ciubota, cam cu acelasi text, datat 5 august 2009). Text preluat si de blogul lui Liviu Marian Pop.

Pe blogul Florianei Jucan gasim “manifestul”, probabil in prima sa varianta, datat 29 iunie. Asadar, mult mai devreme. Iar pe alt blog apar semnate, cu data 12 august, si Carmen si Alexandra – asadar, probabil, este un manifest mai mult sau mai putin “colectiv”.

>> VIDEO: Alexandra Svet, invitata la The Money Channel, in emisiunea lui Radu Soviani