Exista o tehnica de a scapa de apasarea problemelor de zi cu zi si de tentatia de a ne pierde in derizoriu. O aplic cu succes, inca de mic: minimizarea, la absolut, a problemei care pare de netrecut, in raport cu un univers infinit.

Le spun asta adesea celor care au tendinta de a exagera o situatie data. “Nu e ok. Dar asta nu e o problema. Problema ar fi daca...” (si urmeaza, uneori exagerat, un exemplu de problema reala, majora). De regula, nu fac decat sa ii enervez mai tare, dar asta e alta poveste 😉

Cand ma confruntam cu “problemele insurmontabile” ale copilariei, ma imaginam, mic, intr-un colt al planetei, in mijlocul universului. Suspendat.

Si, brusc, mi se parea ca, de fapt, totul e ok. Tehnica functioneaza si acum. Uneori 😉

Inca nu mi-am vazut zugravit intocmai sentimentul acela. Totul era in mintea mea. Pana azi. Cand tehnologia permite, iata, chiar si materializarea fantasmelor nemarturisite din mintea mea, cel de acum 20-30 de ani.

Mi-am amintit, fara sa vreau, sentimentul asta, privind filmul realizat de American Museum of Natural History.

M-am gandit sa il impart cu voi, la cateva ore de un nou an, pentru a ne aminti cat de mici si fragili suntem, cat de putin timp avem si de ce e important sa incercam sa ne bucuram. In fiecare clipa.

Pentru ca nu exista probleme. Exista doar viata. Si o singura problema posibila: sfarsitul.

Iata de ce e bine si frumos sa ne uram, sincer si des, cu fiecare nou inceput, La Multi Ani!