La 35 de ani se impune un bilant. Iata, imi traiesc middle age crisis – ul online;) Mai zice careva k nu sunt web 2.0?! Ha?

Profesional. M-am angajat reporter fomist inca din facultate si am ajuns sef inainte sa o termin. Am inceput zeci de proiecte, unele moarte intre timp, altele luate de altii si duse mai departe. Altele de care ma ocup acum…De la proiecte radio, pentru reteaua Radio Contact (acum Kiss FM), la proiecte TV (pentru ProTV Cluj), la ziare locale (pentru MediaPro), reviste felurite (tot la Pro, PubliMedia), pana la proiecte cross media print-online-tv si, mai nou, foarte mult online, la Realitatea-Catavencu, apoi F5.

Inca e prea devreme sa realizez daca am irosit niste ani cu treaba asta sau daca am cladit si lasat ceva in urma. Sunt mandru de multe dintre produsele si proiectele media pe care le-am lansat sau la care am contribuit. Si le regret pe cele care nu mai sunt.

Am lasat in fiecare o parte din mine si am murit putin cu fiecare dintre cele care au disparut. Si, cel mai important, am descoperit oameni faini, de fiecare data.

Apropo. Numar mai multi oameni (unii, prieteni) care au contat de-a lungul carierei mele. Dan Caprar si Dana Jalobeanu, care m-au luat in radio, la mijlocul anilor 90. Sergiu Stet, de la care am invatat stiri radio si Cristi Santu de la care am invatat un pic de „dijeiala”. Apoi Alin „Fumi” Fumurescu si Mihnea Maruta cu care am inceput, in 98, presa scrisa, la modul serios. Si Catalin Tolontan care a insistat sa imi predea intreaga retea de ziare locale MediaPro in 2000 – 2001. Apoi Mihnea Vasiliu care a fost suficient de tampit sa ma cheme la Bucuresti ca director editorial PubliMedia ca, dupa doua luni (sau saptamani), sa ma trezesc director general. Apoi au aparut Doru Buscu si Sorin Vulpe care, alaturi de Sorin Enache si Sergiu Toader, m-au convins sa vin la Realitatea-Catavencu.

Ii multumesc si lui Adrian Sarbu pentru tot ce am invatat (si bune, si rele) de la el. Si ii multumesc si lui Sorin Ovidiu Vantu pentru ca, fara sprijinul lui, nu as face nimic din ce fac zi de zi. La job. Si nu doar.

Personal. Nu am amintiri prea placute din copilarie. Cozi, blocuri gri, curentul electric intrerupt cand ti-era lumea mai draga. Lectii la lumina lumanarii. Adolescenta a fost asa si asa. Muzica si trupa din liceu, cu care cantam peste tot, a fost misto. Studentia a insemnat foame, nesomn si multa munca. Am inceput sa ma distrez cu adevarat cand ma apropiam deja de 30 de ani. Cred ca am inversat niste etape.

Nu am reusit sa duc la capat (insuratoare, copii, casa, caine si copaci in curte) nicio relatie. Numar 3 (trei) femei care au contat cu adevarat in viata mea, pana acum. Si nu le (e)numar pe celelalte – desi fiecare a contat si conteaza. Mi s-a parut ca iubesc, am iubit nebuneste si am iubit si calm, frumos. Ma consider semi-norocos in dragoste. Nu stiu daca se putea mai bine. Probabil, da. Dar, cu siguranta, se putea mult mai rau. Despre sex, vorbim alta data;)

Am prieteni. Care se stiu. Nu ii enumar aici, nu vreau sa risc. Dar nu se aduna 10, cu totul. Asta socotindu-i si pe cei pe care i-am pastrat din liceu. Din pacate, atat am putut. Unii dintre ei, pentru ca asta e viata cand stai 12, unaori 14 ore pe zi la job, se regasesc in paragraful cu partea profesionala.

Nu stiu daca sunt fericit. Am crezut mereu ca se poate mai bine. Asta cred si acum.

⋅ BUSINESS, LIFE ⋅ 19 comments